Book Tags & Tops

Leapșa: Îndrăgostește-te de cărți

Luna februarie este considerată de majoritatea oamenilor ca fiind luna iubirii, însă eu nu mă pot abține să nu subliniez faptul că nu ar trebui să fie desemnată o lună pentru acest lucru, ci ar trebui să iubim oamenii din jurul nostru în fiecare lună, în mod egal. Personal, consider că nu ai nevoie de o zi anume pentru a-i dovedi unei persoane ce înseamnă pentru tine sau pentru a-i face un cadou. În al doilea rând, nu sunt deloc de acord cu Valentine’s Day. Avem și noi, românii, Dragobetele. Pe ele de ce nu le sărbătorește nimeni?!

Dar, lăsând opiniile personale la o parte, astăzi am decis să dau curs provocării lansate de Ghanda (Jurnalul unei cititoare) și să vă prezint o leapșă care se referă la dragostea pentru cărți, o dragoste pe care eu o manifest în fiecare zi.

1| Iubire instantanee ♥ O carte care te-a cucerit de la primele cuvinte.

Provocarea – Simona Stoica.
Știu, nu v-ați așteptat la asta. De-a lungul timpului am dat peste mai multe cărți pe care le-am adorat, dar cerința aceasta se referă la acea cartea care m-a cucerit de la primele cuvinte. Și astfel alegerea a fost una firească. Ce am descoperit special la această carte este faptul că se deschide cu un mesaj din partea autoarei către cititori, un avertisment cu privire la riscul pe care și-l asumă fiecare în momentul în care decide să descopere secretele pe care Simona le-a camuflat printre cuvinte.
Imagini pentru provocarea simona stoica

2| Dragoste la prima vedere ♥ O copertă de care te-ai îndrăgostit de cum ai văzut-o.

Prin intermediul acestei cerințe am constatat că eu mă îndrăgostesc mult prea ușor de copertele cărților :))

Au fost multe cărți care m-au fermecat datorită copertei, însă am ales să nominalizez, de data aceasta, romanul Ascensiunea – Rebecca Ross. Vă asigur că povestea este la fel de superbă și de captivantă precum coperta.Imagini pentru ascensiunea rebecca ross

3| Distopie romantică ♥ Un roman distopic pe care îl iubești.

Nu știu exact dacă iubesc acest roman, însă știu sigur că în momentul în care a ajuns în mâinile mele, l-am devorat cu o poftă de nestăvilit. Cu toate că la prima vedere pare doar un roman Young Adult, Goodreads mi-a spus că Regina Roșie se încadrează și în categoria romanelor distopice. Această carte reunește toate aspectele pe care le-am iubit în alte romane, formând cel mai periculos drog pentru mintea unui cititor care tânjește cu toată ființa lui după acțiune, suspans, adrenalină, un iz de romantism care învăluie delicat acțiunea, răsturnări de situații și adevăruri rostite doar în colțurile cele mai întunecate ale palatului, unde minciuna este adevărata regină.Imagine similară

4| Iubire dureroasă ♥ O carte care ți-a frânt inima, dar pe care o iubești deși te-a rănit.

Identități secrete (volumul 2 din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez) nu mi-a frânt inima. M-a distrus psihic și emoțional. În ciuda faptului că mi-a dat peste cap sentimentele și mi-a făcut praf echilibrul emoțional, am iubit fiecare cuvând din această carte. Țin minte că, după ce am terminat-o de citit, nu reușeam să mă opresc din plâns. Și eu, de obicei, nu plâng la cărți. Deci asta spune multe.Imagini pentru identitati secrete

5| Paranormal romance ♥ O carte fantastică pe care o adori.

Alegerea este una cât se poate de evidentă pentru cei care mă cunosc cât de cât.

Academia Vampirilor de Richelle Mead. Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. (Și, de asemenea, pentru că este singura serie pe care am citit-o de 10 ori – fiecare dintre cele 6 volume.)Imagini pentru carti adolescenti

6| De la romantism la dragoste perfectă ♥ O carte care a început bine și, până la final, a devenit pur și simplu perfectă.

Blestemul câștigătorului. Cartea/seria aceasta a avut un început promițător și un final pe măsură, astfel ajungând cu ușurință în topul preferatelor mele.Imagini pentru blestemul castigatorului

7| Întâlnire romantică ♥ Cum arată locul ideal unde ai vrea să-ți duci cartea pentru a te putea bucura de ea?

Eu + carte = întâlnirea perfectă (sper să nu citească iubitul meu asta :)) )

Consider că orice loc este perfect pentru citit, atât timp cât ai o carte bună alături de tine și o poveste genială, capabilă să-ți ofere o experiență literară de neuitat!

8| Citatul de dragoste preferat ♥ Care e citatul tău preferat despre dragoste și din ce carte este?

Doar pentru că poţi trăi fără cineva drag nu înseamnă şi că vrei asta.” – Fericiți pentru totdeauna? – Taylor Jenkins Reid

„Se mințea pe sine dacă putea crede, măcar pentru un moment, că o putea uita pe cea care i se furișase în suflet, întipărindu-și acolo amprenta pentru totdeauna. Cu cât încerca mai mult să și-o scoată din minte, cu atât realiza că-i aparține complet și irevocabil. Fusese impregnat cu iubirea ei. Pe viață. – Bariere de fum, volumul 4 din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez

12 thoughts on “Leapșa: Îndrăgostește-te de cărți

  1. “Intimidare “, de Penelope Dougles.
    Cartea a fost printre primele mele cărți pe care le-am citit în PDF iar mai târziu am și achiziționat-o pentru sufletul meu.
    Este o poveste despre și cu adolescenți cu probleme, în care povestea dinte cei doi protagoniști te face să îi iubești din primele rânduri. Nu îmi place să o lungesc cu cuvintele, eu o recomand tuturor.

    Liked by 1 person

    1. Am citit și eu Intimidare și mi s-a părut destul de interesantă, dar nu ceva wow. Dacă îți plac cărțile de acest gen, îți recomand “Slam. Din dragoste pentru Layken”. Cartea asta a fost într-adevăr superbă.

      Like

  2. (Sunt atât de multe opțiuni literare, încât îmi este greu să îmi aleg „preferatele”. Cred că aceste lepșse sau book tag-uri sunt o modalitate perfectă de a-ți face un inventar al bibliotecii și al notițelor din cărțile citite.

    Deși o să ocolesc această leapșă sezonul acesta, o să încerc să am o rubrică săptămânală de acest gen. Ce părere ai?)

    Îmi dau seama că în afară de „Provocarea” am citit sau am în plan să citesc toate cărțile nominalizate. „Identități secrete” este cartea mea preferată din serie, pentru că Ford, însă cea care m-a făcut să plâng a fost „Bariere de fum”. Pentru mine, detaliile acelea despre cât a suferit Alina, au fost pur și simplu devastatoare. Nu pot să-mi imaginez nimic din scenele respective.

    La punctul al doilea, sincer, pariasem pe „Jack Spintecătorul”. Și de aici vine și curiozitatea mea, ai ales „Ascensiunea” pentru că povestea lui Maniscalco a fost mai puțin impresionantă decât cea a Rebeccăi, sau pur și simplu a fost coperta și atât? Zic asta pentru că de-a lungul timpului am observat că atunci când îmi doresc super mult o carte datorită coperții fantastice și nu sunt impresionată de poveste, tind ca pe parcurs să nu mai văd coperta cu aceeași ochi.

    Liked by 1 person

    1. Jack Spintecătorul era una dintre variante. Nu am luat în calcul neapărat conținutul, ci strict coperta și ceea ce transmite ea. Am ales coperta de la Ascensiunea deoarece, pe lângă frumusețea imaginii propriu-zise, aceasta prezintă o atenție deosebită în ceea ce privesc detaliile. Toate simbolurile ilustrate pe copertă au o anumită însemnătate în carte.

      Și nu, faptul că acțiunea unei cărți nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele nu știrbește frumusețea unei coperte.

      Liked by 1 person

  3. Mă bucur că ai acceptat provocarea mea. Nici eu nu prea sunt mare amatoare a sărbătorilor din luna februarie, pentru că părerea mea e că dragostea o arăți în fiecare zi, nu doar de VDay sau Dragobete. Daaar mi se pare drăguț cum totul în jur se umple de inimioare și m-am „molipsit” de starea asta „roz” ^^

    Liked by 2 people

  4. Cărțile de la punctele 2, 3 și 6 sunt singurele necitite, dar vine acușica și timpul lor. :)) Cu siguranță, îmi vor plăcea la fel de mult ca și cele deja citite: AV, AM și Rephelimii! ❤

    Like

Leave a comment