Recenzii

Ultimul viking – O. G. Arion | Recenzie

Image result for ultimul viking"Editura: UP

Colecţia: Safir

Nr. de pagini: 320

Seria: Nemuritor, volumul 1

Raiting Goodreads: 4,40/5

Anul apariției: 2019

O lume nebănuită, întunecată şi plină de primejdii există de mii de ani, ascunsă de ochii muritorilor de rând. O lume guvernată depropriile reguli, în care creaturi născute încă de la începutul timpului continuă să trăiască, să vâneze, să ucidă. Sau să se adapteze.

Echilibrul este rupt atunci când Victoria, o frumoasă şi încăpăţânată roşcată păşeşte, împotriva voinţei sale, în această lume întunecată şi misterioasă. Fără să fie predestinată, fără ca descendenţa ei să reprezinte un stigmat sau o binecuvântare, Victoria descoperă că există forţe nebănuite şi reuşeşte să supravieţuiască la limită în ceea ce se va dovedi a fi doar începutul poveştii.Legende nordice, ritualuri vikinge, un blestem străvechi, o călătorie plină de primejdii şi o iubire ce pare imposibilă, totul asezonat cu un umor spumos te aşteaptă între paginile romanului Ultimul viking.RecenzieNu credeam că voi ajunge să spun asta, dar în momentul în care am terminat de citit primul volum din seria Nemuritor m-am simțit copleșită de un regret profund. Regret că am avut nevoie de atât de mult timp pentru a citi această carte, ignorând complet eforturile prietenelor mele de a-mi recomanda seria cu fiecare ocazie. Regret faptul că, două nopți la rând, am fost nevoită să las cartea din mână pentru a fura câteva ore esențiale de somn, despărțindu-mă cu greu de poveste și de personaje.

Viața aparent banală a tinerei Victoria ia o întorsătură neașteptată atunci când, din dorința de a ajuta un necunoscut aflat în pragul morți, se trezește în posesia unui obiect blestemat, ce-i servește drept bilet spre o aventură supranaturală incitantă și plină de pericole nebănuite. Victoria Grey nu este cu nimic mai specială decât restul ființelor umane; nu este predestinată să devină acel gen de eroină pe umerii căreia apasă soarta omenirii. Implicarea ei în universul supranatural ascuns de ochii curioși ai muritorilor este rezultatul unei nefericite coincidențe, aflându-se la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

“- Știu că sunt multe lucruri de digerat, Victoria. Dar ca să poți înțelege pericolul  trebuie să știi toate aceste lucruri. 

– De ce eu? am întrebat. Sunt specială sau ce?

– Din păcate, trebuie să te dezamăgesc. Totul a fost doar o întâmplare, o coincidență.

– Aha, am făcut eu, puțin dezamăgită. Chiar sperasem să îmi spui că aveam o descendență extraordinară, că fusesem aleasă să salvez lumea sau că măcar urma să-mi descopăr cine știe ce putere neobișnuită și să devin un supererou. Sau eroină.”

Spre surprinderea mea, protagonista este foarte receptivă la universul supranatural în care s-a trezit târâtă, acceptând cu un calm remarcabil fiecare informație referitoare la creaturile mitice desprinse din legende, care cutreieră lumea fără știrea oamenilor. Astfel, Victoria află că misteriosul obiect în posesia căruia se află din greșeală este o monedă ce datează de pe vremea vikingilor și care face parte dintr-o comoară blestemată. Misiunea ei este să se asigure că moneda se întoarce de unde a venit și asta înainte ca acel blestem străvechi să o acapareze complet și să o schimbe definitiv. Alături de ea îi are pe Arrio Raul, un vampir atrăgător și șarmant, și pe Ian, ultimul viking aflat în viață, păzitorul comoarei blestemate și, nu în ultimul rând, o creatură antică denumită berserker (un strămoș al vârcolacului).

Am constatat că, în general, Victoria oscilează între două stări: în unele momente dă dovadă de un curaj nesăbuit, înfruntând cu determinare și hotărâre orice amenințare i se ivește în cale, fără a lua în calcul consecințele faptelor sale, pe când în celelalte momente se lasă pradă cu ușurință lacrimilor, găsindu-și alinarea în plâns și deznădejde. Prin urmare, mi-am adresat în mod constant următoarea întrebare: câte dintre deciziile pe care le-a luat pe parcursul romanului s-au datorat blestemului care s-a răsfrâns asupra ei și câte au fost consimțite de ea însăși?

“Deci așa trebuie că te simți când porți un secret teribil: te uiți peste umăr, încerci să interpretezi orice cuvânt, orice gest.”

Îmi place faptul că Oana a pornit de la ideea unor ființe supranaturale populare în universul literar și le-a personalizat după bunul plac, punându-și amprenta asupra lor. Un exemplu în acest sens este anularea așa-ziselor divergențe dintre vampiri și vârcolaci, permițând celor două specii să conviețuiască în armonie. De asemenea, vampirii sunt conturați puțin mai diferit față de poveștile clasice, în sensul că se pot hrăni cu carne (de preferat crudă) și consumul de sânge direct de la oameni le provoacă o anumită durere care, odată cu trecerea anilor se diminuează, dar nu dispare complet niciodată.

Povestea este presărată pe alocuri cu clișee, însă faptul că naratoarea și le asumă fără ezitare oferă romanului un un iz mai realist. Singura mea nemulțumire în acest sens se referă la faptul că atenția mi-a fost atrasă de aceste clișee tocmai pentru că au fost puse în evidență de către protagonistă. Dar acesta este un aspect minor în comparație cu aventurile prin care ne poartă autoarea și de enigmele pe care trebuie să le dezlegăm.

Acțiunea și misterul sunt prezente în mod constant pe parcursul volumului și ne sunt servite în cantități bine dozate, suficient cât să ne alimenteze curiozitate și să ne împiedice să lăsăm cartea din mână înainte de a ajunge la finalul ei. Umorul spumos al personajelor a sporit plăcerea lecturii și mi-a adus cu ușurință zâmbetul pe buze (chiar și în cele mai nepotrivite momente).

“Nemurirea nu este un dar, ci un blestem, deși mulți o caută și și-o doresc.”

Un aspect pe care l-am apreciat în mod special la acest roman se referă la partea de documentare, una dintre cele mai importante etape din procesul de scriere a unei cărți. E suficient să citești primul volum din serie pentru a te convinge de munca pe care a depus-o Oana în cercetarea și aprofundarea celor mai interesante mituri și legende nordice, pe care le-a servit cititorilor săi într-o formă ireproșabilă.

Ultimul viking reprezintă un început promițător pentru o serie fantasy captivantă, care va reuși, cu siguranță, să stârnească un amalgam de sentimente în sufletele cititorilor. Mă bucur nespus de mult că am avut ocazia să o citesc pe Oana Arion și că am descoperit încă un autor român care merită din plin atenția și timpul cititorilor din România (și nu numai).


Mulțumesc Editurii UP pentru exemplarul oferit pentru recenzie. Cartea poate fi achiziționată  de pe site-ul editurii (click AICI) sau din librăriile online partenere.Imagini pentru editura up logo png"

6 thoughts on “Ultimul viking – O. G. Arion | Recenzie

  1. Felicitări pentru recenzie. Îmi plac cărțile cu vikingi și nu prea cunosc titluri care abordează această lume, așa că recenzia ta m-a bucurat și mai mult pentru că am putut să adaug un nou titlu în wishlist.

    Liked by 1 person

    1. Nu e o carte cu vikingi în adevăratul sens al cuvântului; autoarea doar evocă legenda unui viking, a cărui urmaș este Ian. Acțiunea o vizează mai mult pe Victoria, o tânără ce descoperă, din greșeală, universul ascuns al ființelor supranaturale și despre provocările pe care această lume secretă i le lansează.

      Dacă vrei recomandări pentru cărți cu Vikingi, încearcă “Cerul din adâncuri” (recenzia o găsești aici –
      https://fatadinbiblioteca.wordpress.com/2019/02/13/cerul-din-adancuri-adrienne-young-recenzie/)

      Liked by 1 person

  2. Desi seria nu este despre vikingi in mod special, contine de-a lungul volumelor multe referiri la mitologia nordica si nu numai. E o serie complexa, foarte bine gandita. Ultimul viking e doar inceputul, chiar daca e un inceput foarte fain. Seria creste de la un volum la altul, are multe intorsaturi de situatii si personaje superb schitate, atat principale cat si secundare.

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s