Noutăţi

Malorie – Josh Malerman (Bird Box #2)

La doisprezece ani după ce Malorie şi-a găsit salvarea fugind pe râu, împreună cu cei doi copii ai săi, bentiţa pe care fiecare dintre ei o poartă la ochi rămâne singura barieră între raţiune şi nebunie. E de ajuns o simplă privire aruncată uneia dintre creaturile care bântuie lumea, pentru a împinge pe oricine la fapte de o violenţă extremă. Şi nu există încă nici o explicaţie. Nici o soluţie.

Tot ce poate face Malorie e să supravieţuiască – şi să se asigure că şi copiii ei, ajunşi la vârsta adolescenţei, respectă întocmai regulile supravieţuirii. Nu vă leneviţi, le spune ea. Nu vă scoateţi bentiţa. ŞI NU PRIVIŢI.

Dar apoi primesc o veste ce pare de necrezut. Şi, odată cu ea, pentru prima oară după multă vreme, Malorie îşi îngăduie o mică speranţă. Nişte persoane foarte dragi, despre care credea că au murit cu mult timp în urmă, ar putea fi încă în viaţă.Ca să-şi recapete existenţa, Malorie trebuie să se avânte din nou într-o lume plină de primejdii necunoscute – şi să rişte încă o dată vieţile copiilor ei. Căci Malorie nu se teme numai de creaturi, ci şi de oamenii care pretind că le-ar fi capturat, de invenţiile monstruoase şi de ideile noi şi periculoase, precum şi de zvonurile potrivit cărora creaturile ar fi devenit încă şi mai înfricoşătoare. 120305615_268626160905411_628813807985099375_nMalorie este continuarea îndelung aşteptată a bestsellerului Bird Box. Orbeşte şi e chiar mai bună decât prima carte. Un roman încântător de sumbru, tulburător şi fascinant deopotrivă, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Una dintre cele mai bune poveşti horror publicate în ultimii ani.“ – Daily Express


Informații adiționale despre carte

  • Editura: Litera
  • Colecția: buzz Books
  • Traducător: Liviu Szoke
  • Data apariției: 13 octombrie 2020
  • Format: Paperback

Informații despre autor

JOSH MALERMAN este un romancier american şi unul dintre cei doi solişti/compozitori ai trupei rock The High Strung. A devenit cunoscut odată cu apariţia romanului Bird Box. Orbeşte (Bird Box, 2014), carte ecranizată într-un film Netflix. Malorie (2020) continuă periplul eroinei principale şi al copiilor ei prin lumea cea nouă, dominată de creaturi înfricoşătoare. Celelalte romane ale lui Josh Malerman sunt Black Mad Wheel (2017), Goblin (2017), Unbury Carol (2018), On This, The Day of the Pig (2018), Inspecţie (Inspection, 2019) şi Carpenter’s Farm (2020)..


Sursa: Biblioteca lui Liviu

2 thoughts on “Malorie – Josh Malerman (Bird Box #2)

  1. Singura chestie care nu îmi place e faptul că o să apară la o altă editură. Cum primii volum nu prea a fost apreciat, mă gândesc că asta a contribuit la această decizie. Mie una mi-a plăcut, așa că o să îmi iau continuarea și sper să o citesc cu aceeași intensitate.

    Liked by 1 person

    1. Și eu am fost surprinsă când am descoperit că al doilea volum apare la altă editură însă, în final, cel mai mult contează că s-a tradus și la noi. Și eu aștept cu nerăbdare cartea asta întrucât primul volum mi-a plăcut foarte mult!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s